În primele 8 luni ale anului 2018, Tarom s-a situat pe locul întâi din punct al numărului de curse cu incidente raportat la volumul total al zborurilor, cu 1,2 incidente la 100 de zboruri, arată o analiză Flight Refund, companie specializată în obținerea despăgubirilor pentru pasageri. La polul opus s-a situat Air France, cu o pondere de aproape 4 ori mai mare a incidentelor, de 4,6%.
Grevele care perturbă activitatea companiilor aviatice nu reprezintă evenimente în urma cărora se pot cere despăgubiri, potrivit legislației europene, a anunțat joi site-ul Flight Refund.
Companiile tradiționale au înregistrat în România o pondere dublă a incidentelor de zbor față de transportatorii low cost, arată o analiză Flight Refund, companie specializată în obținerea despăgubirilor pentru pasageri. Astfel, anul trecut în România, companiile tradiționale au avut 235 de decolări și aterizări cu probleme, adică un procent de 0,42% din totalul zborurilor înregistrate.
România se află pe locul al patrulea în Europa Centrală și de Est la anularea sau întârzierea zborurilor, arată un studiu al companiei Flight Refund, specializată în obținerea de dezbăgubiri în acest sector. Anul trecut în România s-au înregistrat 782 de incidente care au condus la circumstanțe neplăcute pentru pasageri, din totalul de 203.403 zboruri comerciale.